Hepatita cronica evolutie

In mod normal se poate considera ca evolutia unei boli de ficat este de la hepatita acuta la hepatita cronica si, ulterior, ciroza hepatica sau cancer hepatic.

Acest lucru este adevarat, dar nu se intampla in majoritatea cazurilor

Majoritatea pacientilor cu boala de ficat nu ajung sa faca ciroza hepatica

Evolutia bolilor de ficat este silentioasa, multi bolnavi neavand nici un simptom.

Intalnesc frecvent situatii in care unui pacient i se pune diagnosticul de hepatita cronica fara ca acesta sa-si aminteasca ca ar fi avut vreodata hepatita acuta. Nu sunt rare nici cazurile in care se pune diagnosticul de ciroza hepatica unui pacient care nu avut niciodata vreo problema aparenta cu ficatul.
Acest lucru se intampla, deoarece in foarte multe cazuri hepatita acuta nu are simptome tipice (icter, febra, dureri abdominale, astenie importanta), iar simptomele hepatitei cronice sunt nesemnificative in majoritatea cazurilor, chiar in formele foarte active de boala,

Hepatita acuta poate evolua catre hepatita cronica iar aceasta la ciroza

Aceasta secventa reprezinta schema clasica de evolutie a unei boli de ficat, indiferent de cauza. Importanta unui diagnostic corect al stadiului unei boli de ficat este foarte mare, deoarece tratamentul si regimul dietetic sunt diferite, la fel si evolutia si prognosticul lor.

In hepatita acuta inflamatia ficatului este de scurta durata (maximum sase luni) si, in functie de cauza hepatitei si rezistenta organismului, evolutia poate fi catre vindecare (in majoritatea cazurilor), hepatita cronica si, foarte rar, catre deces.

Daca evolutia hepatitei acute se face catre hepatita cronica, inflamatia continua, dar zonele de ficat distruse se vindeca prin regenerare, dar si prin formare de tesut fibros.

In cazul cirozei, inflamatia este aproape absenta, in schimb fibroza este avans

ata, inconjurand zonele de ficat regenerate, formandu-se astfel noduli ce nu functioneaza la fel ca tesutul hepatic normal.

In mod normal, dintr-o suta de bolnavi cu hepatita cronica, cam 20 ajung sa faca ciroza, in cazul celorlalti evolutia fiind mai putin severa. Dintre bolnavii cu ciroza, anual 3-5% fac cancer de ficat, in principal din cauza modificarilor genetice ale unora dintre celulele hepatice, care devin “nemuritoare”, avand o inmultire exagerata, scapata de sub controlul organismului.

Simptomele hepatitei si cirozei

Desi deosebirile dintre hepatita cronica si ciroza sunt mari din punct de vedere al evolutiei si gravitatii, simptomele nu sunt atat de diferite incat sa permita diferentierea lor.

Majoritatea oamenilor se gandesc ca au o boala de ficat atunci cand au pete pe piele sau oboseala. Desi este adevarat ca bolile de ficat dau o stare de oboseala, acest lucru este intalnit de regula in hepatita acuta sau ciroza avansata, nu si in hepatita cronica.

Acest lucru se intampla, deoarece ficatul stocheaza si furnizeaza organismului glucoza, principala sursa de energie a acestuia, lucru care nu este posibil daca ficatul este serios afectat.

Nici in privinta petelor hepatice lucrurile nu sunt chiat atat de simple, majoritatea bolnavilor de ficat neavand niciun fel de manifestare la nivelul pielii. Balonarea sau sangerarile gingivale sunt destul de frecvente in bolile hepatice, dar nici ele nu sunt caracteristice.

Icterul, care semnifica pentru majoritatea oamenilor existenta unei hepatite acute virale, poate fi prezent in orice boala de ficat, indiferent de cauza si stadiu, dar acest simptom lipseste la peste 80% dintre bolnavi. In aceasta situatie, deosebirea diferitelor stadii de evolutie ale unei boli de ficat este reprezentata de investigatiile de laborator sau imagistice.

Analizele pentru diagnosticul de  hepatita sau ciroza

Transaminazele sunt printre cele mai caracteristice analize care arata existenta unei boli de ficat, dar ele sunt crescute de obicei in hepatita acuta virala, in timp ce in hepatita cronica pot fi normale, iar in ciroza pot fi chiar scazute.

Nici viremia – care arata incarcarea organismului cu virusuri in bolile de ficat virale – nu este semnificativa pentru diagnosticul diferential, deoarece exista hepatita cronica virala sau ciroza cu viremie foarte mica sau absenta, acelasi lucru intamplandu-se deseori si cu alte analize – bilirubina, GGT, fosfataza alcalina.

In schimb, unele analize banale pot sugera cu mare probabilitate diagnosticul de ciroza hepatica: scaderea hemoglobinei, leucocitelor, trombocitelor, colesterolului, protrombinei sau fibrinogenului.

Ecografia nu pune diagnosticul de hepatita cronica

Ecografia este foarte importanta in diagnosticul cirozei hepatice.

In ciroza hepatica ecografia poate sugera diagnosticul cu un grad mare de probabilitate, fiind utila si pentru urmarirea evolutiei bolii – aparitia ascitei, aparitia unor noduli hepatici sau a litiazei biliare, complicatii frecvente ale cirozei hepatice

In hepatita cronica insa ecografia este de obicei normala.

Despre mine  

Sunt Dr Ditoiu M Alecse Valerian, medic primar boli interne, gastroenterologie, hepatologie si endoscopie digestiva, sunt doctor in medicina.

Dupa terminarea facultatii cu summa cum laude, primul pe tara cu medica generala zece (sef de promotie), am facut 3 ani de stagiatura in Bucuresti, apoi 3 ani la tara la dispensar, apoi am intrat prin concursuri succesive la Centrala Industriei Medicamentelor si Preparatelor Cosmetice, Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de munca, Institutul national de Medicina Sportiva, Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti si Institutul clinic Fundeni Bucuresti.

Acum am peste 38 de ani de practica medicala., din care 30  de ani de experienta in cel mai mare spital din Romania, Spitalul Fundeni ingrijind cazuri de complexitate diferita – de la cele mai simple, pana la complicatii extreme- specifice acestei institutii medicale.

Tot cca 30 de ani de experienta am si  la Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti, pregatind pentru profesia medicala mii de studenti la medicina (unii au ajuns acum profesori, sefi de sectie sau directori de spita), medicii rezidenti si specialisti.

Unde lucrez acum?

In prezent imi folosesc aceasta vasta experienta medicala avand un cabinet de consultatii gastroenterologie si hepatologie in Clinica Sante din Bucuresti.

Ce bolnavi vin la consultatii?

Cam 90% dintre bolnavii pe care ii vad la cabinet nu au fost niciodata la mine la spital, iar 10% sunt o parte dintre bolnavii pe care i-am urmarit si la spital (ceilalti au ramas in urmarirea spitalului).

Multi dintre bolnavi au mai fost si la alti medici si vor o a doua opinie medicala, , unii vin din alte tari (evident sunt romani) unde locuiesc acum, si nu prea sau adaptat la asistenta medicala de acolo (in special din Anglia, Germania, Suedia, Norvegia, Irlanda, Moldova, SUA, Canada, si mult mai putini din Franta, Spania sau Italia).

Foarte multi sunt tineri, unii studenti, cu probleme nu foarte grave dar persistente, dar vad si pacienti cu mari probleme de sanatate, in special bolnavi hepatici.

Cel mai des solicita consultatii bolnavi cu gastrita, probleme cu colecistul – frecvent pietre la fiere-ulcer, boala de reflux gastroesofagian, ciroza, steatoza hepatica, hepatita cronica virala B sau C, dar deseori nu au un diagnostic si vin pentru simptome persistente- dureri abdominala, balonare, diaree sau constipatie, scadere in greutate, scaune cu sange, greata, transaminaze mari, noduli in ficat sau modificari de fiere gasite la ecografie, etc.

Ma asteptam ca, dupa ce am vazut zeci de ani bolnavi cu cela mai diverse, grave si ciudate boli in spitalul Fundeni, activitatea de acum sa mi se para banala si plictisitoare. Partea interesanta este ca acum activitatea mi se pare parca mai atractiva, asta pentru ca am timp suficient sa cunosc in detaliu situatia medicala a bolnavilor si sa cunosc si omul nu numai bolnavul si pe de alta parte, bolile fiind mai putin grave, bolnavii pleaca mai ….veseli de la mine, este desigur  mai placut sa dai vesti bune decat proaste…

Activitate pe net

De peste 10 ani am mai multe siteuri care ofera gratuit informatii medicale celor interesati in mii de articole redactate la un nivel de intelegere mediu www.hepatite.ro, www.despreboli.ro, www.clinicagastroenterologie.ro, www.hepatolog.ro  si www.helpme.ro. Sunt mii de ore de munca de adunare a materialelor, redactare, verificare si reverificare a textelor si punere la zi a articolelor medicale (care trebuiesc aduse la zi permanent).

Va urez maxima!
Daca totusi aveti probleme cu ficatul si  aveti nevoie experienta mea pentru o a doua opinie medicala pentru problemele dvs de sanatate,  daca aveti drum prin Bucuresti, puteti solicita o programare la consultatie  la numarul de telefon de pe site 0758 751 841, sau direct de pe butonul PROGRAMARE de jos-dreapta al telefonului mobil.

 

 

4 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *